Nivea Happy Time - aroma diminetilor de vara Nivea Happy Time - aroma diminetilor de vara

Nivea Happy Time - aroma diminetilor de vara

Putine notiuni invatate in scoala supravietuiesc in mintea adultului preocupat, si chiar mai putine dintre acestea isi fac loc in viata lui, ajungand sa o descrie intr-un fel sau altul. In cazul meu, una dintre aceste notiuni invatate la literatura este tehnica memoriei involuntare, adusa in prim plan de catre Marcel Proust si ale sale madelaine care il teleportau in copilarie.

Tot timpul am fost de parere ca asocierea unor mirosuri cu anumite perioade sau amintiri produc acelasi efect de memorie involuntara. Verile mele intotdeauna au mirosit proaspat, mai exact, o aroma subtila de mare amestecata cu mirosul lotiunii de plaja aplicata pe pielea usor bronzata.

Am trait de curand aceasta senzatie atunci cand am testat noua gama Nivea Happy Time creata special pentru a ne pastra frumoase, indiferent de cat de ridicate vor fi gradele in termometru.


Extrasul de bambus si proteinele din lapte combat efectul de piele deshidratata (un fenomen des intalnit in timpul verii, mai ales daca nu consumam suficienta apa) in vreme ce aroma proaspata de floare de portocal ne gadila simturile, facandu-ne sa ne simtim mai increzatoare, mai tinere si de ce nu, mai frumoase.

Nu intamplator acesta gama noua dedicata ingrijirii corporale, formata din gel de dus, lapte de corp si deodorant (exista in trei variante) a fost botezata happy time. In domeniul aromaterapiei, portocalul are un efect relaxant, insa fara a crea somnolenta. Este energizant, fiind recomandat persoanelor lipsite de tonus, de energie sau stresate. Cele care se lasa invaluite de aroma unica a portocalului devin mai optimiste si mai sigure pe ele.

Prin urmare, nu ne ramane decat sa ne alegem cel mai bun aliat pe timpul acestei veri, care ne pandeste dupa colt, bucurandu-se ca ne va lua prin surprindere. Cel putin asa crede ea…

Urmareşte Intre-Fete.ro prin:
Facebook Twitter RSS
Citeşte si:
Comentarii: (3)
Ana-Maria
03 iunie 2010 / 05:53 Ana-Maria

Mai bine ati citi lista cu ingrediente de pe toate produsele astea si o sa vedeti ca extrasul de bambus si proteinele din lapte sunt la coada listei, deci in cea mai mica proportie, in timp ce ceilalti compusi chimici sunt predominanti... Sunt ca sucurile alea cu 1% fruct smile

Georgiana+Fefea
19 mai 2010 / 12:03 Georgiana+Fefea

@Roxana: personal, nu ma inteleg prea bine cu sampoanele de la Nivea, dar cred ca e mai degraba o incompatibilitate persoanala, pentru ca am prietene care sunt foarte incantate de ele. Cat despre deodorante, sunt ok, miros foarte frumos, insa ofera o protectie medie. Prin urmare, pentru cele care au o transpiratie abundenta, recomand o protectie mai puternica.

roxana
17 mai 2010 / 09:41 roxana

si eu folosesc gelurile de dus de la nivea. am incercat si gama Happy Time si sunt foarte incantata.
ce parere ai despre sampoanele de la nivea?sunt eficiente?
dar despre deodorante?

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Alege poza
 
Alege o poza
avatar avatar avatar avatar avatar avatar
Comenteaza:

Redactorii Intrefete.ro îşi rezervă dreptul de a modera comentariile. Vor fi şterse comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură.
Vă mulţumim!

Statistici SATI
Te simti bine IntreFete?

Spune-ne parerea ta despre site-ul nostru.

Feedback

Utilizator sau parola invalide