Cateodata grija excesiva poate avea repercursiuni la fel de grave ca si nepasarea sau delasarea. Pe de o parte, sunt femei care isi ingrijesc tenul in exces, creand un efect de incarcare si suprasolicitare a pielii. In tabara opusa se afla cele care se neglijeza, ori din indiferenta, ori ascunzandu-se in spatele unor scuze de genul: "nu am implinit inca 30 de ani, sunt tanara si nu am de ce sa imi fac griji" (ceea ce frizeaza de asemenea, indiferenta).
Si daca mainile sunt cartea de vizita a femeii, atunci ce se mai
spunem despre fata? In ciuda credintei ca barbatii se uita intai la
partile ce ne definesc feminitatea, exista studii care sustin
contrariul: barbatii se uita cel mai des la fata unei femei
si apoi la corpul ei.
Desigur ca nu doar acesta este motivul pentru care ne ingrijim
pielea. Trebuie sa fim frumoase pentru noi insine si pentru ca nu
intotdeauna starea de frumusete se reflecta din interior
catre exterior. S-ar putea ca intr-o buna dimineata, cand
vei observa ca tenul tau radiaza de sanatate, sa te simti brusc mai
bine, chiar daca te-ai trezit initial cu "fata la cearceaf".
Excesele sunt de condamnat, prin urmare, pastreaza o linie dreapta
si simpla. Mici gesturi si trucuri de ingrijire
pot aduce beneficii foarte mari. Incepe prin a evita cinci erori
des intalnite, care au repercursiuni neplacute asupra sanatatii
tenului.
Epilarea faciala
Una dintre metodele de indepartare a parului nedorit de pe fata
este epilarea cu ceara. Este o metoda rapida, cu
rezultate bune, insa care sunt costurile? Durerea este puternica,
pentru ca pielea fetei este deosebit de sensibila. Si aici nu ma
refer numai la durere, ci si la iritatiile si cosurile care apar in
zonele respective.
Daca epilarea nu a fost efectuata corect sau in conditii de igiena,
riscurile sunt enorme: te poti alege cu cicatrici pe fata sau chiar
cu infectii. Epilarea cu ceara poate afecta elasticitatea pielii,
in vreme ce persoanele care sufera de diabet sau de varice au
pielea mult mai sensibila, deci sunt si mai expuse
riscurilor.
Cea mai fericita alternativa este electroliza sau epilarea cu laser, dar aceste procedee implica
mult timp si multi bani, fara a face o promisiune definitiva.
Ingrijirea in exces
Esti nerabdatoare sa obtii in sfarsit pielea stralucitoare si intinsa la care visezi
demult? Atunci inceteaza sa te mai programezi din doua in doua zile
la masaj, proceduri, tratamente si alte nebunii
cosmetice.
Aplicarea mastilor in exces poate duce la
uscarea tenului, deoarece indeparteaza bariera naturala de
protectie a pielii. Gomajul zilnic epuizeaza tenul si nu ii lasa
timp sa se refaca.
Exfolierea are ca scop indepartarea celulelor moarte, insa
efectuata prea des, efectul este invers: se ajunge la indepartarea
celulelor vii, altfel spus, la iritatii, pierderea elasticitatii si
ridare prematura.
"Doza recomandata" este: exfoliere de doua ori pe saptamana pentru
pielea normala si grasa si maxim o data pentru pielea uscata sau
sensibila (daca sensibilitatea este mare se poate apela doar la un
exfoliant foarte gentil). Mastile faciale se vor aplica cu o
frecventa de doua ori pe saptamana.
Curatarea pensulelor de machiaj
Este una dintre cele mai frecvente greseli de ingrijire a pielii,
tocmai pentru ca nimeni nu vede legatura directa intre sanatatea
pielii si igiena ustensilelor de machiaj.
Insa lucrurile stau asa: pensulele si aplicatoarele tale sunt
adevarate cuiburi pentru germeni si bacterii. Prin urmare, fa-ti un
obicei din a le spala la un interval regulat, cu sampon si apa
calda. Poti chiar sa iti achizitionezi o solutie speciala pentru curatarea accesoriilor.
Nu le reutiliza pana nu se usuca complet si mai ales, nu le
imprumuta la nimeni (nici surorii, nici prietenei, nici
mamei).
Si daca tot esti la capitolul curatenie, arunca produsele de
machiaj vechi. Citeste care este durata ideala de utilizare pentru
fiecare lucru din gentuta ta de machiaj.
Tonifica si tenul, nu numai muschii
Pentru a pastra aspectul tineresc al pielii pentru cat mai mult
timp, tonifierea este un pas foarte important in ritualul de
curatare. Desi multe femei ignora aceasta etapa, tonifierea
definitiveaza procesul de curatare al pielii inceput de demachiant
si inchide porii.
Cercul trebuie inchis cu hidratarea pielii,
ultimul pas al acestui ritual care ar trebui efectuat de doua ori
pe zi, in fiecare zi, pana la adanci batraneti.
Botox, anyone?
Nu oricand si oricat. Este adevarat ca o injectie cu Botox in
zone-cheie (unde chiar este necesara o interventie), te poate scuti
de multe stari de stres si de frustrare la gandul ca si altii vad
ce vezi tu in oglinda.
Insa…nu exista nicio scuza pentru persoanele care imbratiseaza
acest procedeu de infrumusetare la varste pe care
am putea sa le consideram chiar fragede. Si aici ma refer la
intervalul de varsta 20 - 30 de ani.
Este adevarat ca la noi in tara aceste practici nu sunt la fel de
frecvente ca in tarile vestice, unde mijloacele financiare,
libertatea si presiunea sociala sunt cu mult mai mari. Acolo,
posibilitatea ca la coada unei clinici de estetica sa intalnesti
domnisoare de 20 de ani, dar si doamne de 50 este cu mult mai
ridicata.
Problema este ca aceasta interventie nu este lipsita de riscuri
pentru tinerele domnisoare: invatandu-si pielea sa fie "lenesa", se
produce o intrerupere a dezvoltarii celulelor
sanatoase, creandu-se o relatie de dependenta vicioasa.
Tenul va avea nevoie tot timpul de ajutor extern pentru a se pastra
tanar. Efectele secundare variaza de la
paralizie pana la expresii de "zombie".
Un pret prea mare pentru a arata tanara cand esti tanara, nu-i asa?
5 pacate capitale impotriva tenului



Raftul de cărţi Intrefete: câştigă 3 cărţi despre SUCCES!


remedii impotriva punctelor negre si albe.remedii impotriva caderii parului