Interviu Andreea Lupescu - Un drum spre succes

Andreea iti da senzatia ca nu respecta legile fizicii. Timpul nu curge pentru ea ca pentru ceilalti. E fragila si delicata, dar are energie cat pentru sase. Astazi este la Cluj pentru un concert alaturi de trupa Dekadens, maine tine cursuri la FJSC, iar poimaine isi pregateste lucrarea pentru master. Cand are putin ragaz se urca la volan si da fuga sa se intalneasca cu prietenii ei, alaturi de care reuseste sa isi traga sufletul. Apoi porneste din nou la drum, cu viteza supersonica.

Madalina Ion: Cum a inceput perioada Andreea Verde?

Andreea Lupescu: Perioada mea "verde" a inceput de Sfantul Andrei in clasa a XI-a. Mi-am vopsit cateva suvite, imi era frica sa nu ma exmatriculeze si mi-am zis ca nu o sa faca asta de ziua mea. Apoi a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult cum imi sta, mai ales ca se asorta cu ochii. Si in fiecare luna, imi mai vopseam cate o suvita. Si culmea - profesorii si directorul liceului au fost foarte incantati.

MI: Stiu ca ai terminat liceul Sfantul Sava din Bucuresti. Spune-mi, care a fost cea mai mare nazdravanie pe care ai facut-o in timpul anilor de liceu?

AL: Nici nu mai stiu, au fost atatea.. Nu imi amintesc una anume. Stiu doar ca intr-un an la festivalul de teatru era sa raman dezbracata pe scena... Era finalul piesei, eu ma dusesem in culise (spatele scenei) sa ma schimb. Ramasesem in sutien si chiloti cand am constatat ca rochia alba nu mai era. Lumea striga dupa mine ca trebuie sa intru in scena, eu tipam ca nu am cu ce sa ma imbrac... Vreo 2-3 colegi au venit sa ma ajute dar nu stiau ce sa faca. Nu gaseam nicaieri rochia. Pana la urma am insfacat un cearsaf din decor, l-am infasurat pe mine si am iesit la "momentul coregrafic". Si in timp ce ma miscam pe scena am vazut in primul rand toti profesorii, in frunte cu directorul. Iar eu simteam cum imi cade cearsaful de pe mine. Eh, pana la urma l-am prins la timp si nu a cazut, dar am murit de frica!

MI: Ai o voce suberba! De ce Facultatea de Jurnalism si nu Conservatorul?

AL: Asa am simtit. Am crezut mereu ca o sa pastrez muzica printre hobby-uri. Asa ca m-am gandit ce m-ar tine mereu in priza? Si am gasit jurnalismul si comunicarea. Plus ca mi-a placut dintotdeauna sa scriu.

MI: Stiu ca primul tau job a fost la Time Out ca editor, pe cand erai anul II. Cum te-ai descurcat si cu facultatea si cu jobul in acelasi timp?

AL: S-au armonizat perfect. Era part-time; puteam sa merg dupa cursuri si seminarii. Si, in plus, eram mai mereu pe teren: la prezentari de moda, lansari de carte, lansari de magazine.

MI: Prin ce imprejurari ai ajuns sa canti alaturi de trupa Dekadens?

AL: A fost ca in filme. Imagineaza-ti... Decembrie 2009. Eram organizator de evenimente intr-un club si stateam de vorba cu Despot si cu Hefe. Hefe imi spune: "Am un prieten care isi cauta solista, nu te-ar interesa?". Eu spun: "Nu, multumesc, nu ma intereseaza, am o trupa micuta si mai cant din cand in cand..". Ianuarie 2010. Cu trupa micuta nu mai aveam concerte. Il intreb pe Hefe daca oferta mai e valabila. Raspunsul e afirmativ. Vorbesc cu Jan, fondatorul trupei Dekedens. Ma cheama la o repetitie. Ne simtim excelent. Incepem sa lucram. Si de atunci am ramas impreuna.. Iar in octombrie am lansat albumul "City of Paper".

MI: Stiu ca ati avut si primul turneu in tara. Cum a fost sa mergi cu masina toata ziua, iar seara sa faci in asa fel incat tu sa apari cu zambetul pe buze si plina de energie in fata publicului spectator?

AL: Habar nu am. Capucinno cu amaretto e secretul... Glumesc. Cred ca energia vine de la oamenii din public, de fiecare data ii simt altfel. Iar la finalul concertului sunt super fresh, chiar nu simt oboseala... Si mai e ceva: mie imi place sa calatoresc, sa cunosc oameni noi.

MI: Odata cu inceperea anului universitar ai avut parte de o alta premiera: predatul la Facultatea de Jurnalism. Care au fost impresiile dupa primul curs tinut?

AL: Am avut evident "cateva" emotii - daca se pot masura- constructive, bineinteles, pentru ca nu stiam la ce sa ma astept de la studenti. Dar dupa primele 5 minute, am rasuflat usurata pentru ca ma simteam excelent si imi placea foarte mult ipostaza asta. Inca sunt entuziasmata.

MI: Stiu ca acum faci masterul in Reltii publice. Spune-mi, dupa teaching, job, cantat si facultate, cand mai reusesti sa iti faci timp si pentru tine?

AL: Chiar la asta ma gandeam zilele trecute... Nu stiu. Reusesc. Vreau sa le fac pe toate si simt ca trebuie sa le fac acum. In general, nu prea imi place sa aman. Asta inseamna din ce in ce mai putine ore de somn. Uneori mi se intampla sa "cad epuizata" duminica si sa stau toata ziua in pat. In rest, ma gandesc ca Eliade ca nu vreau sa pierd timpul dormind. Oricum, simt ca mai am atatea de facut!

MI: Ai facut de toate: teatru, muzica, fotografie. Cand te apuci de dansat?

AL: Am facut si dans! Cateva luni de salsa, cha-cha si vals in clasa a X-a. Dar m-am lasat si imi pare foarte rau. Acum mi-ar placea sa invat tango, dar nu am gasit inca niste cursuri in concordanta cu programul meu...

MI: Asa, ca intre fete, spune-mi daca exista acea persoana in viata ta care sa iti taie respiratia de fiecare data cand o intalnesti.

AL: Intrebarea asta chiar mi-a adus zambetul pe buze... Daaaa, exista..

MI: Ce planuri de viitor ai acum?

AL: Am de terminat lucrarea de dizertatie pentru master, cursuri de tango (cum ziceam mai devreme), urmatorul turneu cu Dekadens prin tara si cateva cantari in afara tarii. Si am vaga impresie ca lista va deveni in curand mai lunga. Ah, neaparat O ROCHIE ROSIE. Probabil facuta la comanda, pentru ca in magazine nu am gasit niciuna pe placul meu...

MI: Te consideri o femeie de succes?

AL: Cum ar fi sa zic nu?Succes... E un cuvant frumos care nu imi zice foarte multe. Sa zicem ca il asociez cu reusita si cu infruntarea obstacolelor atat in viata personala cat si in cea profesionala. Asta inseamna ca sunt o femeie de succes, desi suna cam pompos...

Blog: Andreea-verde

Foto: Facebook