O surpriza placuta in gala Avanpremiere a reprezentat-o colectia "The order of the book", toamna-iarna 2011-12, semnata Andreea Tincu & Sense. Colectia fost prezentata in premiera la Athens Exclusive Designers Week insa, cum de acolo am vazut doar imagini, a fost o mare bucurie sa o pot vedea si in realitate.
Povestea colectiei spune ca a fost odata ca niciodata un Cavaler din Ordinul Cartii care era in cautarea unei carti demult pierdute. Cartea era despre o printesa care avea puterea de a salva lumea. O situatie rasturnata, foarte pe gustul nostru contemporan, in care printesele nu mai sunt salvate ci salvatoare. Doua tinute transmit idea aceasta a paginilor de carte veche prin folosirea straturilor suprapuse de matase ivoire, prinse la cingatoare sau pe umar. Fustele plisate se inscriu in aceeasi directie stilistica. Tehnica folosita de Andreea Tincu pentru plierea foilor de matase este inspirata din munca lui Nicholas Jones - "book sculptor".

Folosirea in colectie a motivului cartii, instrumentul de baza al educatiei si culturii, poate atrage atentia asupra faptului ca in ziua de astazi tot mai putin(i) ne mai preocupam de lecturile esentiale. Indemnurile colectiei sunt: learn | read | dream.
Tonul acesta grav este resimtit si la nivel cromatic, Andreea Tincu folosind alb si negru, nuante de gri si accente de mov si rosu - o distributie austera, asa cum o spune chiar ea in caietul de presa. Siluetele sunt alungite, cu un contur clar, incadrate in prima parte a colectiei in linii masculine. Materialele folosite sunt lana, matasea, tricotul si pielea ecologica.
Plusul colectiei il dau sonetele lui William Shakespeare brodate intr-o manastire care a fost construita in sec al XVI-lea. Am gasit unul dintre sonete in engleza, cu traducere in romana. Daca ai 60 de secunde, il gasesti aici. Daca nu ai atatea secunde, ar fi de retinut ca se vorbeste despre iubirea care e singura care dainuie in timp. Ultima tinuta transmite in scris toata povestea care a inspirit povestea.
Colectia urmeaza sa fie disponibila in magazinul Cocor sau online (www.andreeatincu.com, www.fashionsense.ro).
Incaltamintea colectiei este semnata Il Passo.
The Order of the book, by Andreea Tincu & Sense
1 / 25
›


Raftul de cărţi Intrefete: câştigă 3 cărţi despre SUCCES!


