Pentru ediţia cu numărul 54 a decernării de Premii Grammy, care a stat sub umbra decesului lui Whitney Houston, se aştepta ca vedetele să fie îmbrăcate ceva mai sumbru, însă Katy Perry, Fergie sau Nicki Minaj i-au adus un omagiu cântăreţei prin ţinute ieşite din comun. Cu toate acestea, trei rochii „all black” chiar au ajuns în topul celor zece rochii uluitoare de la Grammy 2012.
Premiile Grammy sunt cunoscute pentru ţinutele spectaculoase de pe covorul rosu şi pentru show-urile incendiare, iar mai jos o să vedeţi topul celor zece cele mai frumoase rochii. Deşi anul acesta s-a mers destul de mult pe nuanţele metalizate şi pe pasteluri, tiparul a fost spart de câteva ori seara trecută.
La decernarea de Premii Grammy 2012 am avut parte atât de ţinute excentrice (Nicki Minaj), cât şi de unele mult prea îndrăzneţe (Fergie). Unele au fost disco (Jessie J), însă cu siguranţă este anul când am văzut cele mai multe culori de păr, de la roz la albastru, iar cu toate o să vă întâlniţi în galeria foto de mai jos.
Top 10 – rochii spectaculoase la Premiile Grammy 2012
- Rihanna - Giorgio Armani

Dacă o artistă a fost cu adevărat o bombă sexy la această ediţie a Premiilor Grammy, aceea cu siguranţă a fost cameleonul Rihanna. Deşi încă nu pot spune că m-am obişnuit cu părul acesteia, Riri este cunoscută pentru schimbările sale capilare. Sunt curioasa totuşi cum a ajuns la această nuanţă de blond.
- Taylor Swift - Zuhair Murad

Deşi gurile rele de la Hollywood au spus că această rochie nu o avantajeaza pe tânăra cântăreaţă, „că este prea pe gât”, „că pare prea grea”, eu zic că este una dintre câştigătoarele serii. Poate cineva să conteste măiestria rochiilor lui Zuhair Murad?
- Gwyneth Paltrow - Stella McCartney

Cu toate că pe Gwyneth fotografii nu au prins-o pe covorul roşu, ci în culisele premiilor Grammy 2012, actriţa a arătat spectaculos în această rochie neagră, simplă, cu un accent auriu. V-am spus mai sus că sunt şi trei ţinute negre care au intrat în top.
- Katy Perry - Elie Saab

Katy a fost absolut fenomenală pe covorul roşu. Cine oare poate să mai poarte o ţinută „all blue”, din cap până în picioare - la propriu, şi să intre în topul celor mai frumoase rochii?
- Adele - Giorgio Armani

Adele a cucerit seara premiilor Grammy, atât pe covorul roşu, cât şi datorită premiilor câştigate. După ce a fost onorată cu şase premii Grammy, Adele a mulţumit la rândul ei publicului cu o performanţă excepţională după o pauză îndelungată din cauza unor probleme de sănătate.
- Kelly Rowland - Alberta Ferretti

Kelly Rowland, păstrându-şi stilul din filmul „Dream Girls”, a onorat covorul roşu cu o rochie glamoroasă, de un roz pal. Interesantă naturaleţea cu care şi-a aranjat părul şi faptul că nu a exagerat cu alte bijuterii.
- Paris Hilton - Basil Soda

Probabil că multe persoane se întreabă ce caută Paris Hilton la această categorie, însă cum 2012 este un an al schimbărilor şi ea pare să se schimbe. Ţinuta angelică a actriţei-cântăreţei-socialite, Paris Hilton, este fermecătoare şi surprinzătoare pentru felul cum ne-a obişnuit până acum.
- Jessie J - Julien Macdonald

Cântăreaţa Jessie J este consacrată pentru ţinutele sale vestimentare menite să şocheze, însă la premiile Grammy se pare că a vrut şi ea să surprindă lumea în mod plăcut cu această rochie sclipitoare. Fie că toată rochia este metalică, fie că are accente argintii sau aurii, astfel de ţinute pretioase sunt clar o tendinţă a acestui an.
- Kate Beckinsale - Zuhair Murad

Kate Beckinsale a vrut să se diferenţieze de restul grupului de dive, iar de data aceasta a optat pentru o ţinută mini, cu accente negre, marca Zuhair Murad. Rochia sa este ca o gură de aer proaspăt pe covorul roşu, şi chiar dacă aş fi preferat să o văd într-o rochie lungă, cu aşa picioare de ce să nu şi le arate.
- Carrie Underwood - Gomez-Garcia

Carrie Underwood nu îşi asumă multe riscuri când vine vorba despre apariţiile pe covorul roşu, iar premiile Grammy 2012 nu sunt excepţia de la regulă. Deşi nu la fel de spectaculoasă ca ţinuta lui Katy Perry, Carrie a mers şi ea pe glamoros şi bleo. Mai că îmi vine să cânt „Under the sea”.
Foto: backseatstylers, celebuzz.





Raftul de cărţi Intrefete: câştigă 3 cărţi despre SUCCES!



rihanna :X
rihanna arata groaznic, zici ca abia a venit de pe plaja cu parul ala. ma mir ca mai are par in cap dupa cat l-a chinuit.