In ziua de azi, nimic nu e mai economic decat sa iti
confectionezi singura accesoriile de care ai nevoie. Astfel s-a
nascut handmade-ul (o denumire generica, care in romana nu
are o traducere atat de reusita). Oricine poate sa realizeze
obiecte handmade, ingredientele de care ai neaparata nevoie fiind:
timp, materiale si rabdare.
Talentul este un atu puternic, dar nu neaparat necesar,
perseverenta fiind cea care triumfa in acest domeniu. In acest
articol am sa va povestesc despre pasiunea mea, si anume, lucrul cu
lutul polimeric.
Pe langa cealalta pasiune a mea, care va deveni si o meserie -
arhitectura - din lucrul cu fimo a rezultat Andra Bijoux,
proiectul cel mai apropiat de sufletul meu in acest moment. Imi
place sa spun ca fac bijuterii cu suflet si, cred ca oricine
creeaza un lucru drag, in care pune pasiune, creeaza cu
suflet.
In urma cu ceva timp, am descoperit din intamplare, un material
care initial mi s-a parut o prostioara pentru copii mici. Fimo, sau
- mai stiintific spus - lutul polimeric, este un material ingenios
care se lucreaza ca o plastelina, dar se coace in cuptor ca o
ceramica.
Acest material se gaseste la noi sub denumirea de Fimo, Cernit si
(mai putin) Sculpey. Toate aceste marci sunt extrem de renumite
international, iar pe langa ele adaug americanul Kato Polyclay.
Uneltele si materialele de baza pentru a lucra cu fimo
Lucrul cu fimo este foarte simplu. Pentru inceput, iti poti procura
culorile de baza necesare: rosu, albastru, galben, negru si alb, cu
mentiunea ca acestea doua din urma iti trebuiesc in cantitati
duble, deoarece le vei combina cu celelalte trei culori pentru a
obtine nuanta dorita.
Mai ai nevoie de:
- un roller (sucitor din sticla - ti-l poti cumpara de la magazinele de hobby, sau poti folosi o sticla uniforma),
- o suprafata de lucru (sticla sau plexiglas),
- o masina de paste (dar daca o folosesti la fimo, iti recomand sa nu mai faci taitei cu ea pe urma),
- cateva cuttere cu lama subtire (pe care, de asemenea, le gasesti la magazinele de hobby) sau lame normale de barberit,
- forme de prajituri (cookie cutters) sau matrite (de la Makin's, de exemplu).
La acestea, mai poti adauga diverse alte unelte si materiale
despre care vei gasi povestindu-se in fiecare carte-tutorial peste
care vei da.
Materialele le cumperi de la magazinul de hobby din orasul tau, sau
(mai rentabil) de pe internet: simoshop.ro, margelatu.ro, margelesibijuterii.ro. In aceste
magazine online gasesti si accesorii pentru bijuterii si margele,
si acestea sunt doar trei exemple din numerosii furnizori din
tara.
Iti mai trebuie minime cunostinte in ceea ce priveste combinarea
culorilor, iar internetul iti pune la dispozitie tutoriale unul si
unul, ca sa nu mai spun de cate exemple gasesti.
Daca esti incepatoare, iti recomand urmatoarele
carti:
- "Making polymer clay beads" de Carol Blackburn (cartea care mi-a deschis ochii in aceasta directie)
- "The complete book of Polymer clay" de Lisa Pavelka
Eu imi cumpar cartile de pe amazon.co.uk (deoarece vine mai repede decat din America), pentru ca au oferte "la pachet".
Ce poti face din fimo - inspira-te de la artisti
Din fimo poti realiza orice. Incepand cu bijuterii si terminand
cu obiecte decorative si functionale. Unii artisti si-au facut o
cariera din a fi bijutier de lut polimeric, cum ar fi, de exemplu
Julie
Picarello, Dona Kato, Lisa Pavelka,
Carol Blackburn, Dan Cormier, Judy Belcher, Maggie Maggio,
fiecare din acestia lucrand in tehnici diferite si avand la dosar
carti de succes, tehnici noi inventate si cursuri (workshop) destul
de costisitoare in intreaga lume. Iti mai amintesc si de Eva
Ehmeier, Eva Haskova,
Iris Mishly.
Lucrarile artistilor straini se pot gasi pe etsy (majoritatea), iar artistii romani
se inteleg mai bine cu blogurile si cu Breslo, de unde poti sa achizitionezi
produsele existente sau sa ii rogi sa iti faca la comanda ceva
anume.
La sectiunea "exemple de obiecte decorative si nu numai", i-am ales
pe: Shay Aaron si,
favorita mea, ArtWen.
Cadouri de sarbatori
Acum de sarbatori, ce poate fi mai frumos decat sa daruiesti celor
dragi ceva lucrat, din inima, de manutele tale? Sau chiar sa
redescoperi impreuna cu familia lucrul manual - cel de care fugeam
cateodata cand eram mici, cel care favoriza coaserea goblenului de
pantaloni, cel care ne dadea atatea batai de cap cand trebuia sa
curatam dupa el.
Sa fii handmader e usor, sa fii artist e ceea ce iti
cere - in plus fata de talent - si ambitie, daruire si multa
munca.
Inchei prin a-ti spune ca pentru orice informatii suplimentare
ma poti
contacta si iti voi raspunde cu mare drag, iar pentru cele care
au citit articolul, dar nu sunt sigure ca pot sa inceapa sa isi
realizeze singure bijuurile, va spun, pe englezeste: be
original - buy handmade.



Raftul de cărţi Intrefete: câştigă 3 cărţi despre SUCCES!



Mie imi place sa ma uit la coliere, cercei, etc, chiar daca nu sunt din argint sau aur. Comentariile voastre sunt rautacioase, fiecare cu gustul lui.
aoleu vasilico ...cu tine n-are lumea ce discuta jur.Mi se par extrem de enervanti oamenii care nu sunt deloc deschisi la opinii, care numai pe-a lor o stiu. Dar asta e...e o tara libera, ai dreptul la opinie. Unii nu stiu altceva sa faca decat sa jigneasca. Cred ca nu se ajungea aici daca exprimarea ta de la bun inceput ar fi fost alta. Dar na...cateodata n-ai cu cine pur si simplu :)))
Daca tie iti place sa porti numai haur, bravo tie! :)) si mie imi place argintul si nu prea port altceva. Dar imi place sa ma uit la ce bijuterii ies din mainile unor artizani! si stiu sa ii apreciez pe cei mai talentati ca mine ;)
Sunt incantata sa o revad pe Andra. Ma bucur sa vad ca ii este promovata munca este o persoana uimitoare. Imi place de ea ca e practica si ideile pe care le are este dispusa sa le imparta si cu alte persoane, fiind oricand dispusa sa ajute, sa invete oamenii din arta hand made.
Ruxandra, nu e cazul sa sari la * meu! Eu m-am referit la o simpla folosire neadecvata a unor termeni, imi pare rau ca voi, artizanii hand-made, sau ce ati fi, aveti asa o conditie ingrata, dar nu asta era subiectul discutiei. Cat despre descuiatul mintilor, imi pare bine ca te consideri capabila, poti sa incepi prin a o descuia pe a ta (mintea, desigur). Numai bine, si sper sa-ti faca reducere, sa dai mai putin de 10 lei magazinul online.
<<Aceste zdranganele sunt haioase, facute cu imaginatie, unele sunt chiar frumoase, dar sunt departe de a fii BIJUTERII>>
nu eu am scris asta ci tu cu mainile tale, asa ca nu iti pot permite sa ma jignesti din moment ce eu nu te-am jignit pe tine, vasilica. Poti sa FII sigura ca citesc cu atentie (pentru ca vad de la o posta greselile gramaticale de genul acesta - defect profesional, ce sa fac) si cu si mai multa atentie lucrez la zdranganelele mele :) Tu ce crezi, oare nu ar vrea toti artistii handmade sa faca niste cursuri de specializare si sa invete arta adevaratelor bijuterii din materiale pretioase? De ce crezi ca marea majoritate dintre noi se limiteaza la un simplu blog? Sau ca se uita si la 10lei pe care ii plateste pentru un magazin online? Pentru ca e la moda? Haha :))
Cei care fac handmade din pasiune si nu pentru bani (atunci cand munca este rasplatita, asta e bonus) aceia sunt adevaratii artisti. Din pacate prea multa lume in Romania gandeste ca tine si alearga apoi si da banii pe toate pleurile chinezesti doar pentru ca stralucesc si arata frumos. (nu ma refer la regina Angliei, fireste) :))
Cristina multumesc pentru solidaritate si pentru aprecieri!
P.S. nu vreau sa conving pe nimeni prin acest articol. Speram doar sa mai descui niste minti :)