Cand vine vorba de designul dormitorului, putini dintre noi isi pun in aplicare creativitatea pentru a face aceasta incapere moderna, eleganta si cu personalitate. Desi ne petrecem aproape jumatate din zi aici, dormitorul este considerat inca o incapere tabu, unde nu intra nimeni fara voia noastra si unde ne dam jos "hainele bune" (la propriu si la figurat).
Dar tocmai pentru ca ne petrecem mult timp in aceasta camera, trebuie sa ii acordam atentie, si de aceea, am sa va spun si am sa va arat in continuare ce se poarta si cum se poarta in dormitor, in materie de design.
Culoarea
Va propun un exercitiu de imaginatie: ganditi-va la un dormitor complet albastru inchis, cu draperii inchise la culoare, cu un pat ghemuit intr-un colt, mascat de un dulap urias intr-o culoare la fel de inchisa ca si draperiile si bordat de o comoda pe care sade, inevitabil, televizorul.
Acum imaginati-va un dormitor cu peretii albi, cu un pat dintr-un lemn natural (chiar nobil - nuc, cires, mahon) acoperit de o covertura in ce culoare preferati, cu un dulap minimalist, rafturi simple si noptiere din acelasi lemn ca si patul si cu obiecte decorative din aceeasi culoare ca si covertura.

Prima imagine ar trebui sa ne inspire plictiseala, lipsa de personalitate si lipsa de interes, pe cand a doua imagine ne va inspira liniste, bun gust si eleganta, pentru ca pune in evidenta fiecare element in parte.
Dar cum alegem culoarea? Nuanta pe care o aplicam pe pereti vorbeste despre personalitatea noastra sau despre dorintele noastre. In mod normal, in dormitor alegem o culoare linistitoare, cum ar fi verdele crud, oranjul, piersica, galben floarea-soarelui, lavanda sau nuante pamantii pastelate.
Dar, cand dorim o culoare intensa, este de recomandat sa o aplicam pe un singur perete al camerei (in special pe cel pe care sta patul), pentru a accentua zona de interes major a spatiului.
Aici intervin accentele. Culoarea de accent este intensa, si vom cauta sa realizam un contrast puternic, cum ar fi cu alb, fildes, culori pastelate foarte deschise, gri deschis. Aceasta culoare se aplica pe peretele perpendicular pe peretele cu ferestre sau opus acestuia (ca si televizorul, de altfel) pentru a nu-si pierde din intensitate, si se va regasi in accente decorative (lumanari, vaze, lampi, etc).
Putem opta de asemenea pentru un accent nu neaparat de culoare, ci de textura, materialitate (lemn, piatra, etc), de tipar.
Ce se poarta in dormitor? Trenduri, trucuri si idei
1 / 27
›Ce se poarta in materie de culoare?
Se poarta in primul rand accentele, culorile odihnitoare si culorile pale care induc un sentiment de calm, contrastele puternice (inclusiv contrastul alb-negru), nuantele pamantii (tot in contraste puternice), care ne inspira familiaritate, eleganta, maturitate, albul pur (cu eventuale accente sumare de decor) si culoarea naturala a lemnului, care poate fi folosita ea insasi ca accent pe piesele de mobilier.
Mobilierul
In materie de mobila, nu doar in dormitor ci si in restul casei, se poarta minimalismul.
Acest stil presupune folosirea a cat mai putine elemente, sau a unor elemente ingenioase de economisire a spatiului, folosirea liniilor drepte, realizarea unor piese de mobilier cu forme bine definite (patrat, dreptunghi, cerc, semicerc), folosirea unor detalii subtile dar de efect, cum ar fi mascarea, eliminarea sau inglobarea manerelor in designul mobilierului, usoare curburi a unor elemente sau jocuri de adancime (la rafturi).
Cea mai populara piesa minimalista din casa este patul: suspendat sau de inspiratie japoneza. Ma voi opri la patul japonez, deoarece, aceasta natie extrem de creativa stie ce stie cand vine vorba de arhitectura si design.

Patul tipic japonez se numeste tatami si este format din covoare (care au diferite dimensiuni in functie de zona) cam de 0,9×1,8m cu o grosime de 6 centimetri, dupa care japonezii isi dimensioneaza chiar si casa… dar despre asta in alt subiect.
Odata cu raspandirea minimalismului, au inceput sa se creeze paturi de inspiratie tatami, de 2×2 metri, cu o saltea foarte joasa sau cel mult suita pe un suport simplu din lemn si avand sau nu o placa de capatai. Astazi, acest tip de pat este cel mai cautat si cel mai elegant, si, de aceea, il consider un must-have daca iti permite spatiul.








Liana, Alex are dreptate. Imaginile pe care vi le arat in fiecare articol sunt de pe niste site-uri de specialitate, iar dormitorul acela este realizat de catre un designer. Pe la magazinele de mobila am vazut si eu ce gasesti ca sunt in cautare de un birou. Dar merg si imi iau material si il duc sa mi-l taie si il montez singura. Vei fi mult mai multumita de rezultat daca iti pui singura amprenta pe design :)
Apropo, patul suspendat de la dormitorul gri, este montat pe suporti metalici, ca niste grinzi. Altfel nu ar sta :D si la noi nu stiu cine stie sa-ti faca asa ceva. Dar ca inspiratie merge ;)
@liana si mie imi plac toate pozele din acest articol, le-as alege pe toate daca as putem:). parerea mea este ca cel mai bine iti desenezi singura mobila si mergi cu ea la o firma specializata:)
eu singura mi-am desenat toata mobila si a fost facuta pe comanda. Avantajul este ca ai mobila mult dorita, dar mai e si unica:)
Ruxandra, mi-a placut foarte mult articolul tau. Imi place in special prima poza cu dormitorul gri. Am tot cautat prin magazine de mobila dar nu am gasit decat dormitoare clasice si urate. Imi poti spune te rog frumos de unde este dormitorul respectiv ?
Mada, ma bucur ca in sfarsit cineva a intrebat ceva. Raspunsul meu este: da, covoarele se poarta. Nu, mochetele nu se poarta, chiar daca sunt aparent utile. Mai ales nu peste gresie. Cand pui gresie te gandesti cum sa o cureti mai usor si nu sa o acoperi cu o mocheta. Plus ca sub mocheta pusa peste gresie va fi tot timpul umezeala, iar mocheta nu se spala deloc usor.
Se poarta covoarele colorate, mici si pufoase, cu model abstract sau monocrome, asezate sub pat asa incat sa iasa inafara de sub el (sa calci pe cald cand te dai jos), sub masuta de cafea, etc. Oricum nu in toata camera. Pentru ca rolul covorului este de a echilibra camera vizual(podeaua nu trebuie sa fie intr-o singura culoare ca si tavanul). Daca ai copii mici, alege o mocheta groasa. Altfel foloseste covorul acolo unde ai nevoie sa calci sa-ti fie cald pana iti iei papucii de casa in picioare :) Asta si inseamna minimalism: exact cat si unde ai nevoie ;)
am si eu o intrebare: covoarele se mai poarta? si daca da, care?covoarele mari sau mochetele? mie, sincer mi se par foarte utile mochetele- mai ales daca podeaua este acoperita cu gresie, dar in acelasi timp stiu ca este la moda stilul minimalist...voi ce parere aveti?