Sursa foto: https://unsplash.com

Îți dorești să reamenajezi biroul și ești în căutarea unor idei creative? Spațiul în care lucrezi trebuie să reflecte o parte din personalitatea ta, dar în același timp să îți ofere confortul de care ai nevoie, pentru a putea fi cât mai productiv și motivat în timpul programului de lucru. Tocmai de aceea este esențial să acorzi importanță fiecărui detaliu, de la cromatică, până la alegerea pieselor de mobilier și a accesoriilor. Așa că iată câteva idei care te-ar putea inspira.

Poziționează biroul spre fereastră

Biroul este spațiul de lucru în care îți petreci cele mai multe ore din zi, așa că acest loc ar trebui să fie unul luminos, aerisit și liniștit. Este important ca locul din care lucrezi să te inspire și să te motiveze să fii cât mai productiv. Tocmai de aceea îți recomandăm să poziționezi biroul în apropierea ferestrei, pentru a te bucura de lumină naturală, dar și de aer curat. De asemenea, ar fi ideal ca spațiul în care poziționezi biroul să fie îndeajuns de mare, astfel încât să poți monta și un aparat de aer condiționat.

Schimbă atmosfera cu ajutorul decorațiunilor

Atunci când îți amenajezi biroul ar trebui să te gândești la lucrurile care te inspiră și care te motivează. Poate fi vorba de un citat celebru, de o anumită culoare sau chiar de un film preferat. Pornind de la aceste detalii poți alege câteva obiecte de decor inedite pentru biroul tău. Spre exemplu poți alege câteva modele abstracte de tablouri canvas, în nuanțele tale preferate. De asemenea, poți umple rafturile goale cu câteva cărți care te-au fascinat, sau cu o serie de fotografii care au o anumită semnificație pentru tine. Iar dacă îți dorești un birou modern, care să atragă toate privirile, poți opta pentru sculpturi minimaliste, sau pentru un ceas de perete elegant. 

Alege un birou minimalist

Dacă îți dorești un spațiu de lucru cât mai aerisit, atunci poți opta pentru un birou cu un design minimalist sau pentru unul de tip colțar. Astfel, atmosfera va părea mai puțin încărcată, iar acest lucru te-ar putea ajuta să te concentrezi mult mai ușor asupra task-urilor profesionale. 

În schimb, dacă beneficiezi de un spațiu încăpător, poți opta pentru un birou mare, cu rafturi și sertare, unde poți depozita toate documentele și lucrurile de care ai nevoie.

Folosește corpuri de lumină încastrate în mobilier

Chiar dacă te bucuri de lumină naturală, ar fi ideal dacă ai opta și pentru câteva corpuri de iluminat, care să adauge un plus de eleganță întregului spațiu de lucru. Specialiștii recomandă folosirea corpurilor de iluminat încastrate, de preferat cu lumină albă. Acest tip de lumină stimulează mult mai bine activitatea intelectuală și nivelul de productivitate.

De asemenea, poți opta și pentru lămpi de birou, care te vor ajuta să reduci oboseala ochilor atunci când citești contracte sau semnezi anumite documente.

Decorează biroul cu plante

Pe lângă toate accesoriile de birou și partea tehnologizată, nu uita că ai nevoie și de oxigen în birou. Iar plantele sunt o sursă de oxigen, dar și un element de decor deosebit. Pe lângă faptul că ajută la purificarea aerului, plantele pot îmbunătăți puterea de concentrare și pot reduce stresul. În plus, există o mulțime de specii de plante care s-ar putea potrivi într-un birou. Spre exemplu, poți opta pentru un bonsai pe care îl poți așeza chiar pe birou, sau pentru un tablou cu mușchi verde. De asemenea, un ficus sau un lămâi ar arăta foarte bine lângă un fotoliu din piele.

Toate aceste idei și recomandări te pot ajuta să îți amenajezi biroul într-un stil cât mai creativ, potrivit nevoilor tale. Atunci când vei alege piesele de mobilier și accesoriile, va trebui să te gândești la fiecare detaliu care ți-ar putea influența starea de spirit și care te-ar putea ajuta să te simți mai motivat și mai productiv în timpul orelor de lucru.