I know, I know, nu ma huiduiti, stiu ca m-am intors de 2 saptamani deja si ca asteptati acest “I’m back” de prea mult timp dar ce sa-i faci… taaare greu mai e sa-ti revii la normal dupa asa o aventura. Aventura care a inceput cu muuult timp inainte de luna de miere, mai exact cu muuult timp inainte de nunta, avand in vedere ca am fost in charge cu toata organizarea.

Drept urmare inca sunt un pic derutata si nu prea stiu cam pe ce planeta sunt, acum ca nu imi mai urla agenda cu chestii de facut pentru nunta si nu mai haladuim cat e ziua de lunga pe sosele, prin orase europene sau pe trasee montane, dar nici nu pot sa zic ca ma plictisesc. Nici pe departe de fapt.

Bine, nu ca m-as fi asteptat sa imi fie usor sa revin la viata de zi cu zi, dar nici nu ma asteptam sa fie atat de crunt.

Caci acum doua saptamani, luni la ora 3 dimineata intram in casa pe care nu ne-am vazut-o 5 saptamani – o ora chiar rezonabila as zice, dat fiind ca seara dinainte dormisem in Muntenegru, trecusem prin Kosovo (va spun mai tarziu) si unii dintre noi (nu spun cine dar nu eu :)) a doua zi la 9:30 trebuiau sa fie la birou.

Iar la ora 15 aveam sa fiu in tren spre Galati, unde am plecat sa-mi conduc pe ultimul drum un om extrem de drag, pe care il stiam de cand ma stiu pe mine, si ma stia de cand eram de-o zi.

Si uite asa, am primit o palma zdravana back to reality, dupa care nu m-am simtit chiar in cea mai buna forma sa va scriu despre cat de frumoasa a fost luna de miere. Acum insa ca m-am scuzat, sper ca ma primiti inapoi „acasa”, printre voi, si ma ajutati un pic sa va povestesc despre cate peripetii am trait, cate locuri minunate am vazut si cat de mult ne-a placut. De ce sa ma ajutati?

Pentru ca habar nu am cu ce sa incep! Pentru ca in fond si la urma urmei e vorba despre 5 saptamani de zile in care am traversat 13 tari (dintre care doua doar pe jos, in Turul Mont Blanc, una n-am avut incotro, si a treispea – mama ei – nici nu ne-am dorit sa o vedem in mod special, dar se pare ca ea ne-a dorit pe noi – Kosovo), in care am facut 5960 de km cu masina, vreo 220 de km pe jos pe munte (Dumnezeu stie cam cati km am facut pe jos in rest…), in care am acumulat la “bord” cam 14.000 de metri de  ascensiune pe munte, si in care, bottom line, am facut un mizilic de 9857 de poze (Doaaamne, ajuta-ma sa le sortez). A, si sa nu uit, in care, chiar din ziua 3 am pierdut GEANTA NEAGRA!!!

Wait, what? Da, ati citit bine. Am pierdut GEANTA NEAGRA!!! Din nou!

Cum care GEANTA NEAGRA?? Aia pe care anul trecut in Franta am pierdut-o cu tot cu actele de identitate ale lui Cristi. De data asta nu avea in ea doar actele de identitate ale lui Cristi, ci si pe ale mele. PLUS Nikon-ul. PLUS 1500 de euro.

Dar sa revenim la inceput, ca asta chiar merita povestit

Eram in Viena, la doar 2 zile de la plecare, si tocmai finalizam procesul de strangere a cortului si a restului de catrafuse. Numai ce am inchis portbagajul si, inainte de plecare, dau sa iau aparatul sa fac o poza (habar n-am la ce, evident).

–   Cristi, unde e Nikonul?

–   Cred ca in geanta neagra..

Geanta neagra, hmmm, ok. Ma uit in masina… nu e. Ma uit in portbagaj.. nu e. Ma uit pe jos in iarba… nu e. Moment in care imi suna in cap intrebarea care lasase de data trecuta o amprenta asa puternica incat instantaneu m-am trezit in acelasi cosmar: UNDE E GEANTA NEAGRAAAA?????

A fost primul moment din viata mea in care am inteles ce inseamna hiperventilating. In 0,3 secunde mi-am dat seama ce mai era in geanta in afara de Nikon: toate actele (posibil si cele de la masina, nu numai ale noastre, daca stau sa ma gandesc bine), bani destui cat sa ma crizez pentru ei, si daca nu ma insel si cheile de la masina. Desi, puteti sa ma felicitati, cand am plecat de acasa m-am gandit ca n-ar fi rau sa luam cu noi si a doua cheie de la masina, just in case, de parca am avut o presimtire ca se v-a intampla ceva rau cu prima. Toate gandurile astea, evident, mi-au venit in cap in alte  0,1 secunde. Iar in aproximativ inca 0,2 secunde au venit si urmatoarele, unul peste altul, invalmasindu-mi-se in cap:

Ooooh shit, shit, shit, Cristiiii, unde e geanta neagraaaa?????? Nu mai pot sa respir, trebuie sa ma asez. Aaaah nuuu, nu pot sa ma asez, unde naiba e geanta????? Oh Doamne, parca am vazut-o ultima oara langa cort, in timp ce Cristi strangea salteaua IN cort. Iar eu m-am dus dupa masina sa aranjez portbagajul. Oh nu, a venit cineva si a luat-o!!!! Imi bate inima in gat! Imi vine sa vomit!! Alexandra, respiraaaa!!

Tremuram toata, ma bataiam de pe un picior pe altul ca atunci cand faci pe tine :))) Imi venea sa fac o mie de chestii in acelasi timp: sa urlu, sa ma asez, sa ma ridic, sa o caut, sa fug (poate prind hotu! :))), sa strang pe cineva de gat (pe Cristi, evident :))), sa ma dau cu capul de pereti (nu gaseam niciunul), sa imi dau o palma sa ma trezesc (nu visam)!! Nu-mi venea sa cred ca asa ceva e posibil! Fir-ar ea de geanta neagra nenorocita!! Chiar in halul asta de noroc sa avem sa o pierdem a DOUA oara??? For f…’s sake! Really??? Are U kidding me???

2,4 secunde mai tarziu creierul meu era surescitat la maxim. Cred ca daca te uitai atent imi iesea fum din crestetul capului. Si din urechi. Si foc pe nari. Nu imi dau seama sub nicio forma cum, in tot fumul acela, a gasit totusi un moment de luciditate si a derulat inapoi.

Cortul! Poate a ramas in cort!!! Si in momentul ala a inceput cu adevarat panica. Aia de-adevaratelea. Mai avem o sansa. Daca nu e acolo, suntem dead. Finished! Caput!

Dar oare e asa ceva posibil??? Cum naiba sa fi strans cortul cu tot cu geanta il el? Geanta cu tot cu Nikon in ea?? Get real! Gandurile mi se incalceau toate in cap si ma lua cu ameteala, insa din prima secunda in care mi-a venit in minte posibilitatea asta, corpul a inceput sa ne miste fara sa-i mai dau eu comenzi. Urmatoarele 0,7 secunde:

Cortul. Unde e cortul. In portbagajul de sus. Portbagajul se deschide cu chei. Unde sunt cheile. In gentuta neagra (alta!!!) ok. Scoate-le. Nu le scapa pe jos. Ah, shit! Le-am scapat. Ia-le de pe jos. Deschide portbagajul. Scoate cortul. Oh shit oh shit. Nu mai reziiiist. Deschide fermoarul de la cort. O Doamne, Cristi, daca nu e aici???? Scoate cortul din husa. Desfa cortul. Doamne, de ce nu au facut astia de la Quechua cort de 0,1 secunde??? De ce tre sa avem cort 2 seconds???

Din fericire, special atunci, numai pentru noi, super oferta, cortul nu s-a deschis in 2 secunde, ci in 0,2.

Ok! Deschide cortul. Baga mana. Si… si….

E aiiiiiiiiciiiiiiiiiiiiii! Geanta nenorocita handicapata retardata neagra e aiiiici!!!!!!!!!

Da, se poate! Da, stiu ca e absolut imposibil sa va imaginati cum Doamne iarta-ma niste oameni pot IMPATURI un Nikon.

Pentru cei ce au un cort 2 seconds de la Quechua, probabil e si mai greu de imaginat cum e posibil ca atunci cand il strangi, sa il impaturesti cu tot cu o geanta in el, care are un aparat DSLR in ea. Si nu, nu suntem magicieni, pe cuvant. Desi acum incepem sa ne gandim daca nu cumva ar trebui sa fim.

Privind un pic in urma, trebuia sa ne vezi cu 5 minute inainte, cam cat ne-am chinuit sa strangem cortul, calare pe el, burdusindu-l si transpirand deasupra lui de zor, ca in bancurile alea cu geamantanul: acuma eu deasupra, acuma tu deasupra. Ni s-a parut noua asa ca parca are niste cocoloase cam mari (unul BABAN, se cheama NIKON), dar am zis ca ni se pare :)))) Da, stiu, e de rasul curcilor, dar na, ce ati fi vrut sa va povestesc azi, cum ne-am strans cortul si am plecat linistiti, cu geanta neagra pe bancheta din spate?

Well, da, asta am facut pana la urma, dar nu-i asa ca a fost mult mai fun ca n-am plecat din prima linistiti? Nuuu! :))

Aici s-a petrecut toata actiunea. In aceasta poza, geanta era in cort.

Ochiei, radem, glumim, dar nu parasim incinta, nu? Well, tell it to the BLACK BAG!!! Mama ei de geanta! Ar trebui sa o dau de pomana (Doamne fereste, mai nenorocesc vreun om sarman..), sa o arunc (desi cred ca nenorocita-si va gasi drumul inapoi spre mine, ca un caine), sa-i dau foc (ceea ce probabil o sa si fac)!!!

Dar nu inainte sa ii fac o poza. I give you…. GEANTA NEAGRA!!!!!

Acum serios, radem, glumim, dar hai sa va zic si cum au fost restul celor 34 de zile

Da, pana la urma au fost doar 34, si nu 35, pentru ca, vedeti voi, pentru o vacanta de 5 saptamani si la mare, si la munte, si pe pereti, si prin orase, ai nevoie cam de…. 3/4 din casa. Asa ca impachetarea ne-a luat cu aproximatie cam 1,5 zile. Ah, si sa nu mai vorbim de despachetare, care ne-a luat vreo 2,7 zile.

Dar sa revenim. Dat fiind ca va ceream un mic ajutor sa imi spuneti despre ce ati vrea sa va povestesc mai degraba, am zis ca cel mai de bun simt ar fi sa va spun cam pe unde am fost in fiecare zi, ca sa stiti exact cum a stat treaba si sa alegeti ce va intereseaza.

Asadar, pregatiti-va pentru o lista lunga:

Ziua 1

Timisoara – plimbare prin Parcul Rozelor, Piata Unirii, Piata Victoriei

Ziua 2

Viena – plimbare prin oras

Ziua 3

Viena – Casa fluturilor, Gradinile Palatului Schonbrunn, Hundertwasser Haus si Kunst Haus

Ziua 4

Hallstatt – vizitarea Salinei si plimbare pe malul lacului

Eisriesenwelt Werfen – cea mai mare pestera de gheata din lume

Ziua 5

Zell am see

Soseaua alpina Grossglockner

Ziua 6

Cortina d’Ampezzo – plimbare prin oras caci pe munte ploua..

Ziua 7

Via ferrata pe Monte Paterno, Dolomiti

Ziua 8

Passo Pordoi, Passo Sella (Dolomiti)

Innsbruck – scurta plimbare prin centrul istoric si urcare in Turnul cu ceas

Prima parte din traseul spre Vf. Zugspitze, Germania

Ziua 9

Vf. Zugspitze, Germania

Ziua 10

Soseaua alpina Otztal, Timmelsjoch, Stelvio Pass

Ziua 11

Lacul Como: Varenna si Bellagio

Milano

Ziua 12 – Ziua 20

Tour du Mont Blanc

Ziua 21

Verona

Ziua 22

Venetia, Murano, Burano

Ziua 23

Prima parte din traseul spre Vf. Triglav, Slovenia

Ziua 24

Vf. Triglav, Slovenia

Ziua 25

Lacul Bled: Castelul, plimbare cu barca pana pe insula, coborare cu saniuta de vara de pe Straza

Ljubljana: mica plimbare prin centru si vizitarea Castelului

Ziua 26

Parcul Lacurilor Plitvice

Ziua 27

Zadar, Split, feribot spre Insula Vis, balaceala pe plaja Stiniva

Ziua 28

Insula Vis, Split

Ziua 29 – Ziua 31

Relaxare la plaja in Brela

Ziua 32

Dubrovnik: plimbare pe zidurile cetatii si prin oras, Manastirea Franciscana, filmulet 5D despre istoria Dubrovnikului, Muntele Srdj (deasupra Dubrovnikului)

Ziua 33

Fiordul Kotor

Ziua 34

Lungul drum inapoi spre casa (mai lung decat credeam)

Si daca tot vorbeam de drumul de intoarcere, sa va povestesc cum de am reusit ca in ultima zi sa ajungem si in a treispea tara, aka Kosovo. Hmmm, dar mai bine las pe data viitoare. Pana atunci, va las sa va imaginati cum credeti voi ca e posibil ca doi oameni care calatoresc cu masina sa se trezeasca intr-o tara fara sa stie ca sunt in tara respectiva , de parca ar fi picat din ceruri acolo. Cel putin cu siguranta asa si-a imaginat politia care ne-a oprit. Mergand cu 80 in zona de 40. Clueless. In Kosovo. Noi crezand ca suntem in Serbia. Da, stiu, numai noua ni se poate intampla asa ceva

Cum anume, va spun data viitoare. Poate.

Deci, despre ce sunteti nerabdatori sa va povestesc?

Vizualizati Honeymoon Europe Road Trip 2012 pe o harta mai mare

Multumim pentru sustinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasa sau ne-au imprumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria Chitoiu, Florin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.