Insula Egina – cand capatul de linie e in alt loc decat cel planificat

Escapada pe Egina a fost o calatorie in calatorie. Un fel de vis de nivelul doi, pentru fanii filmului Inception.

La vremea aceea, cand Christopher Nolan habar nu avea cate glume avea sa genereze filmul sau, eu ma gaseam intr-un hamac, pe o terasa din Leptokaria, Grecia. Locul cu pricina se afla undeva la poalele Olimpului, ceea ce explica ploile zilnice si motivul pentru care eram pe terasa, in hamac, si nu pe plaja, pe prosop.

Atunci si acolo mi s-a propus o calatorie spontana la Atena.

– Luam trenul, ne plimbam, vizitam, apoi  luam trenul inapoi.- Stai asaaa….care tren? Ala de la 1 noaptea?- Da, ala!

Ceva din propunerea asta – care suna teribil de obositoare-  imi aducea aminte de o noapte petrecuta in Istanbul, cu avion azi si avion maine dar cazare (si bani de cazare) ioc. Dar asta e alta poveste.  Asadar, o noapte pe tren, parcurs vreo 400 de km, vizitat – incepand cu ora 5 dimineata !!-  una din cele mai mari metropole si inapoi dupa alta noapte petrecuta in tren.  Zombie mood. Daca dupa prima noapte nu aveam sa tip la nimeni, avea sa fie un miracol. 

Trenul era plin ochi. Modern, cu compartimente cat vagonul (sau fara compartimente, depinde de perspectiva), cu scaune antisomn si lumina puternica in tavan. Am adormit dar nu a fost cel mai lin somn de care am avut parte. Noroc cu metroul din Atena: pana sa ajungem la statia dorita, am mai tras un pui de somn, cu barbia infipta in piept, spre amuzamentul altora.

Piata Syntagma, Acropole, Plaka, portul Pireu… Am tras de cele doua tovarase de drum ale mele ca sa ajungem aici, cel mai vechi port din partea asta a lumii. Sau portul folosit incontinuu de peste 3 000 de ani? Nu mai stiu, dar stateam cuminte, pe vine, privind in zare, admirand barcile, marea, pescarusii, imensitatea Atenei, asteptandu-ma sa vad chei din lemn si vase ultimul racnet de la 1500. E normal sa ai astfel de asteptari realiste cand nu esti la zi cu somnul.

Sunt trezita din reverie de entuziasmul altcuiva:

– Hai in croaziera!- Ha?! Ce…croaziera?- Mergem pe o insula!- Ce insula?- Conteaza? Uite, mergem acolo, luam bilete si alegem una scurta, pana in insulele cele mai apropiate. – Pai si trenul?- Lasa trenul, ca ala e la miezul noptii. Ne intoarcem pana atunci!

Aveam senzatia ca eram intr-o calatorie cu mama, desi mama ramasese in urma, pe plaja.

Next thing I know, vorba romanului, sunt intr-un hydrofoil,  un minivapor lunguiet, care are interior de avion (4 scaune pe stanga, 4 scaune pe dreapta), si adorm. Mi s-a spus ca drumul dureaza o ora. Fie, nani!

Ajunsi pe insula mi-am dat seama ca am o problema: nu stiu unde ma aflu. Da, da, insula greaca, la o ora de mers cu vaporul de viteza de Atena. Dar care dintre ele, ca sunt o groaza? Nici tovarasele nu stiau. Cum era harta aia a Greciei? Ce insula era cel mai aproape de Atena? Ceva cu „S”? Nu, nu e aia. Aia cu „S” e lunga si e in dreapta.  Pacat ca astia nu au un semn tip Hollywood in port – sa stie tot ignorantul unde se afla. Asa…stii unde esti, bine! nu stii, iara bine – pofteste, avem restaurante, avem plaje, fa-te comod si simte-te ca in statiunea pe care ai rezervat-o prin agentie.

– Mancam? (Somn si mancare…pana la o anumita varsta, astea sunt prioritatile.)- Mai incolo. Hai la plaja pana nu dispare soarele.

Atmosfera de pe insula era un pic ciudata. Totul parea calm, linistit, aproape incremenit. Dar nu linistea aia apasatoare, ci o liniste care vine intr-un moment de repaos. Sa fi fost de vina sfarsitul de sezon? Inserarea? Nu stiu.

Multe case aveau un aer colonial: ferestre drepte, inalte, obloane trase. Cladiri cubice, simple, joase (maxim trei etaje), atmosfera boema. Astea sunt lucruri pe care le aseman mai degraba cu lumea central americana, asa cum o cunosc din filme, nu cu cea mediteraneana.

In drum spre prima plaja pe stanga, trecem printr-o taverna  – restaurant inauntru, terasa pe ponton afara – si dau de o harta pictata. Ta-daa! Click! „Aegina” ? Suntem pe Aegina? Care se citeste „Egina” ?  Parca in Legendele Olimpului Egina era una dintre multele iubite ale lui Zeus, care a ajuns sa fie transofrmata in stanca si aruncata in mare ca sa nu fie gasita si redata tatalui. Si noi suntem acum pe acea stanca?

Plaja pe care am ajuns era mica, insignifianta. Pentru cei obisnuiti cu plaja din Vama, de la Stuf, sau cu plaja din Mamaia, de la Lido, asta era un biet petic de nisip. Vazand ca are musterii, s-a gasit un nene care sa ne puna sezlonguri si sa ne serveasca cu un frappe.  Frappe pe plaja, la apus, pe o insula de al carui nume nu sunt sigura – una din micile bucurii ale vietii.

Priveam in zare, unde se vedea alta insula fara nume. Erau de fapt mai multe. Era atat de aproape incat aveai impresia ca esti pe marginea unui  lac mai mare. Culoarul dintre cele doua insule – a noastra si …a lor – era strabatut de tot felul de vase, vapoare, barci si  ma gandeam daca asa era in fiecare zi, la fiecare ora si daca, in acea aglomeratie, ar fi posibil sa ajung dincolo fara sa fiu nevoita sa-l pun pe Sf Petru sa-mi caute numele in baza de date a celor-sositi-fara-sa-fie-chemati.

– Mancam si noi ceva?- Mancam, mancam, spune ea zgribulita, dupa o baie rapida in mare.

Ele au zis ca se cuvine o baie, mie mi-a fost lene…

Am mancat pe o terasa tipica: ponton, lemn vopsit in albastru, fete de masa in patreatele albe cu abastru. Nationalismul asta e foarte estetic si placut ochiului. Culorile tricolorului pe toate gardurile noastre nu dau bine, dar duo-ul cromatic grec e un vis! Albastrul linisteste.

Nu mai stiu ce am mancat. Nu tzatzichi. Altceva. Bun, dar nu memorabil. Memorabil a fost apusul pe chei, in port. Si aceasta scurta si spontana vizita pe insula.

In rest, am dormit pe vas, in metrou si pe tren. Si m-am intors intr-o statiune ploioasa, la alt mal de mare. Doua zile mai tarziu excursia era ca si cum nu ar fi fost.

Informatii culturale/utile

Aegina e o insula care are diametrul de vreo 5km. Pasionat de jogging? Here you go, Aegina is your new playground.  Egina inseamna „insula porumbeilor” – uite, asta la mine e argument antivanzare… In 1828 a fost pentru scurt timp capitala Greciei! Economia insulei se bazeaza pe turism si culturi de fistic.

Este la o departare de 20 km  de Pireus, deci ajungi repede. Biletul costa in jur de 14 euro de persoana. Se ia „flying dolphin” (hydrofilul de care va povesteam mai sus). Fiind atat de aproape de Atena,  e vizitata de multi atenieni care cauta un pic de liniste, de turisti care vor sa imbine vizitele in metropola cu statul la soare.  Dar exista si multi localnici (din cei 11 000 ) care fac naveta zilnic in capitala.

Ce ar fi de vazut in Aegina, pentru cei care stau mai mult de 4 ore ( cat a stat subsemnata):

Templul zeitei Aphea –l a 12 km departare de orasul Egina, aproape de Agia Marina. Este mai vechi cu 60 de ani decat Parthenonul. Cel mai bine conservat templu doric din intreaga Ellada Ruinele tempului Apollo Casa memoriala Nikos Kazantzakis, in care a fost scris romanul „Zorba Grecul”

Si alte lucruri/locuri mai putin demne de ghiduri, dar care asteapta sa fie descoperite in extrasezon.