Zakynthos, asa cum l-am simtit eu: cu cerneala, broasca caretta-caretta (nu de alta, dar e una singura!), cartofii prajiti si Navaggio.

Si-am ajuns si la greci, in Zakynthos, unde marea e atat de albastra uneori ca eu n-am crezut nicio secunda ca de la pietroaiele alea de sub apa se coloreaza in felul asta. Parca ii si vedeam pe Flippersi adunati, ca la start, unul langa altul,  fugind care incotro pe sub apa, pe deasupra, dand albastrul ala infinit in care puteam sa jur ca au picurat grecii si niste cerenala. Adevarul e ca n-am apucat sa vad niciun delfin, dar daca mi-l gaseam pe Flipper al meu, imi mai luam o Lassie si ma prindeau batranetile pe-acolo. :)Si, acum, hai sa va zic adevarul. Mie imi place la mare. Rectific, eu traiesc 9 luni pe an (nu sa fac vreun plod), dar sa vina vara si sa ma duc la mare. Daca am 2 m de apa in lung si in lat si un petec de nisip, pe care sa dorm, am senzatia ca am nimerit  in rai. Dar asta e o alta poveste. O sa va zic chestii infioratoare si ingrozitoare despre Zakynthos (sa ma ierte marea!), printr-un ochi obiectiv ca sa va fiu de folos si voua. Cat de cat

Am ajuns intr-o zi de marti, cu charterul (eu am rau de autocar; in sensul ca mi se face rau cand ma gandesc ca, daca as merge cu autocarul sau cu masina, ar veni sigur si ziua in care as pleca de acolo – in depresie – si as fi nevoita sa imi petrec 20 de ore eu cu mine si cu autocarul la intoarcere. brrrr!) pe o temperatura de vreo 34 de grade (la sol, vorba pilotului!). Am aflat ulterior ca aia a fost prima zi mai RECE a verii!  Asta e cel mai bun lucru la greci, turci, spanioli. Ca dintr-un sejur de 8 zile nu exista niciun risc sa ploua vreo 4 zile si sa ajungi in depresie inca de la jumatatea concediului

Dar, sa revenim. Pe mine m-a costat 500 de euro cu demipensiune 7 nopti si 8 zile in Argassi, dar cu biletul cumparat destul de tarziu, cam prin iunie, si-am mers in august, la inceputul lunii. Cu autocarul inteleg ca ar fi mai ieftin – in jur de 150 de euro.

Argassi este o statiune nici prea mare, nici prea mica, extrem de linistita – cu un singur club-disco-party-fun, cu plaja extrem de mica si ingusta, dar cu o portiune excelenta si care, evident, era privata. Cu 3 euro iti puteai lua un sezlong si sta la soare all day long. In plus, puteai sa iti asezi linistit presul cu rapirea din Serai si beneficiai de aceeasi plaja foarte buna, fara niciun leu. Nisipul era fin, fin, ca un praf, si apa extrem de mica, mergeai vreo 20-30 de m inspre larg, pana incepea sa se adanceasca. Loc pentru toata lumea: se juca foarte mult tenis in apa, volei, si asta fara sa te intersectezi cu alti cetateni.

Alte statiuni din Zakynthos, care, apropo, se pronunta cu un accent puternic pe “a”, daca vreti sa va dati mari! Si vrem!

Laganas, unde saptamanal vin 800 de sarbi, 1000 de rusi si inca 1000 de englezi care petrec pe strazi sau in cluburi. Cluburile sunt cam…mhmm.. 1000!, niste locuri unde ai senzatia ca vine sfarsitul lumii in fiecare seara si alcoolul nu e suficient pentru toti.

Tsilivi – n-am ajuns, dar am auzit ca are plaje superbe. Un loc mai linistit decat Laganas, dar mai viu decat Argassi, un loc preferat de familii si, din cate am vazut (am trecut de multe ori prin el), este un loc extrem de verde, mai verde decat toate statiunile din Zakynthos.

Kalamaki – plaja broastelor testoase, celebrele carretta-carretta, cele mai mari broaste testoase din lume (ajung la 200 de kilograme si 2 m lungime). Bine, sa nu va imaginati ca va puneti prosopul cu ” I love Geezas” si va treziti ca va apuca broasca de cap. Plaja se face pe o portiune destul de mica (e cea mai noua statiune din insula, in curs de dezvoltare), iar broastele au locul lor in care nu se poate trece cu tractorul sau cu bicicletele, mai ales ca acolo se afla numeroase cuiburi, de unde vor iesi alte broscute mici si dragute.

Zante, capitala insulei, denumita ”Zante” de catre italieni, este, poate, cea mai frumoasa statiune din Zakynthos! Mie mi s-a parut ca aduce enorm cu Venetia (bine, poate si pentru ca a fost reconstruita – in urma cutremurelor si a incendiilor care au distrus-o – dupa frumosul oras ). Zante sau Zakynthos este si port, iar yachturile par insirate ca la expozitie, unul mai frumos ca celalalt. Piata este copie fidela dupa Piazza San Marco din Venetia. Evident, aici veti gasi si multi, muuulti, muuuuuulti italieni si multe scutere. Mi-a parut rau ca nu am stiut sa imi iau cazare acolo. Parea extrem de viu orasul, o nebunie de culori si de oameni, de masini de epoca si de valuri!

Ca preturi: nu am termen de comparatie cu alte insule din Grecia, dar poate aveti voi.

In primul rand. Neaparat. Important!

Daca vreti sa economisiti bani cu excursiile, nu le faceti cu agentia – asta daca mergeti in Zakynthos prin agentie. Sunt mult, mult mai scumpe decat cele pe care le gasiti PESTE TOT, in ORICE statiune, la localnici. Sincer, eu prefer sa merg in excursiile de genul “turul insulei” sau “Olympia” (care nu s-a facut insa:( ), cu romanii nostri, pentru ca ghidul are puterea sa iti faca excursia frumoasa sau urata, indiferent de ce vezi (in genul asta de excursii unde se pune cont si pe informatie, istorie, cultura…). Daca te duci cu submarinul sau pe cine stie ce plaja, da, e ok sa mergi si cu un chinez, ca nu are importanta.

Daca tot suntem aici. Ce merita sa vezi:

Plaja Navaggio! Si de sus, si de jos! Neaparat! Eu am vazut-o de sus, in turul insulei, si apoi am mers cu vasul de croaziera pana la ea – nu se poate ajunge la ea decat pe apa! Este superba, cu nisipul alb si pietros, dar intr-un fel in care iti mangaie picioarele si te face sa te afunzi cu fiecare pas ca pe un norisor (nu, n-am auzit  harpele cantand!). Vasul ala, naufragiat acolo, era folosit pentru trafic de droguri, bautura si femei. D-aia isi fac toti poza cu el! Este una dintre cele mai frumoase plaje din lume, nu ai voie sa stai mai multe de o ora si jumatate. La fiecare secunda cineva iti face sigur o poza de sus, de pe stanci. Bine, banuiesc ca, daca vii cu barcuta ta, poti sa stai cat vrei acolo, dar e o plaja pustie, micuta, nu exista nimic in afara de stanci, nisip si apa cu cerneala.

–  Turul insulei! Desi se face cu autocarul si ai senzatia ca ratezi o zi de plaja (eu cel putin asa am avut, v-am zis ca sunt fanatica!), turul insulei a fost cu mult peste asteptarile mele. Am aflat o gramada de lucruri interesante (eu cand va zic sa mergeti pe mana romanilor – doar la capitolul asta sa mergem cu ai nostri, zic!), am vizitat o supercrama, unde am cumparat mult vin la un pret excelent (si ce vinuri au grecii!), am vazut cel mai vechi maslin din insula (e imens!), porturi, plaje, biserici, Navaggio de sus, dupa cum ziceam, fabrici de ulei, de toate. Dureaza o zi cu opriri la fiecare 20-30 de minute. Nu te plictisesti.

Carretta-carretta! Asta e o excursie pentru copii in special, sa vada broscuta minune, dar mie mi-a placut, mai ales ca nu mai fusesem niciodata cu submarinul. Bine, sa nu va imaginati, cum am facut eu, ca e un submarin d-ala ca-n filme, care intra cu totul sub apa :d si face, eventual, si cateva drifturi pe sub apa. E un semisubmarin dragut, galben, de unde am vazut singura broasca pe care o tin pentru turisti – Sotiris (i-au pus si nume!). Bine, auzisem tot felul de povesti, ba ca nu vezi broasca, ba ca e una de plastic si ti-o arata ei, asa de la departare: “Ia uitati punctul ala mic si verde! E broasca!” Nu, broasca e cat se poate de vie, dar e una singura, pe care o folosesc pentru ca e bolnava si are probleme cu respiratia, drept urmare la 10-15 minute are nevoie sa iasa la suprafata pentru a lua putin aer. Spun sursele (sigure). Si toata lumea aplauda saraca broasca bolnava, ca pe un maimutoi la circ. In fine, se ajunge si pe insula Marathoniss (oficial, insula broastelor testoase, nelocuita!) in aceasta mini-excursie de doar cateva ore, unde te lasa sa inoti la 5 m adancime. La fel si in excursia Navaggio, sunt 2 opriri la Pesterile Albastre si inca intr-un loc superb, in mijlocul marii, unde poti sa inoti, cu sau fara vesta, vreo 30 de min.

Si sa revenim la preturi: o bere Mythos, normala, era 2.5 euro iar Heineken era mai ieftina decat Becks! Prima era 2.5 euro, Becks-ul era 3 euro. Vinurile erau IEFTINE si EXCELENTE! Cu diverse arome, predominau cele seci, albe, rosii, de toate culorile. Fara dureri de cap dimineata! Costau intre 2 euro si 5-6 euro la supermarketuri.

Mancarea: 9 euro o portie de paste, de exemplu, cu fructe de mare, 4 euro salata greceasca, 8-9-10 euro peste spada. Ce nu mi-a placut a fost ca absolut ORICE fel de mancare continea cartofi prajiti. Cred ca serveau cartofi si la ingheata! Asta din cauza englezilor, care ar fi mancat cartofii aia dimineata, la pranz si seara. Si chiar i-au mancat! In plus, in afara de peste spada, creveti si fructe de mare, nu am vazut alte feluri de specii marine, nu tu alt peste, pe care sa il mai incerci (eu as manca numai frati si surori de-ai lui Flipper de dimineata pana seara :-?). Asta a fost o bila neagra pentru Argassi, statiune plina ochi de englezi, dragii de ei (nu degeaba au 200 de kilograme femeile lor!). Micul dejun continea carnaciori, sunca, oua, grasime pe paine si orice mananca un englez care se respecta la 8 dimineata, inainte sa mearga pe plaja!

Daca am uitat, ignorat ceva, sa nu aruncati cu cartofi prajiti in mine! Daca aveti intrebari, va mai spun aici, ca simt ca mai am un pic si il ajung din urma pe Luceafarul lui Eminescu, cat e el de mare! Of, mare…