Pentru ca piciorusele grasute ale odoarelor noastre sa se simta libere si nestingherite este nevoie de imbracaminte confortabila si sanatoasa. Aici intervine rolul parintilor „moderni si destepti”, care aleg asumat marci prietenoase si decente. Povestea brandului „Picioru’ Gras” este una autentica, 100% romaneasca, care scoate in fata produsul de calitate, accesibil si de o estetica curata, dupa chipul si asemanarea celor care-l poarta.
„Picioru’ gras” este asociat cu imaginea Mihaelei Radulescu, mai bine zis a fiului sau Ayan. Numele a plecat de la un alint la care Ayan radea mereu si a starnit tot felul de reactii pro si contra, asa incat managerii „Piciorului” au planuri de redenumire. Businessul a crescut frumos, iar magazinele arata impecabil. Intreg conceptul de retail este atat de bine inchegat, ca te intrebi „daca ei pot, de ce nu o fac si altii”. Si iata ce inseamna sa faci moda in mod corect, sa ai un concept in spate, sa-ti cunosti brandul si publicul si sa vii cu propuneri atractive.
La „Picioru’ gras” nu veti gasi logo-uri sau inscriptii, nici adaosuri de prost-gust, ci haine confortabile, din tesaturi naturale, pentru ca cei mici „se joaca mult si trebuie sa-si dezvolte personalitatea prin ceea ce fac, nu prin ceea ce scrie pe tricoul lor”. Mihaela Radulescu este mai mult decat un simplu actionar: ea se implica si in zona de creatie si productie, vine cu propuneri de modele, alege tesaturi si are rolul principal in promovare.
Care este povestea brandului Picioru’ gras? Ma bucur ca ati intrebat de poveste, chiar am vrut sa fie o poveste autentica, de copilarie. „Picioru’ gras” e un alint, poate usor atipic, fara diminutive, la care Ayan radea mereu. Chiar daca pare un nume ciudat pentru un brand de haine de copii, l-am ales si pentru ca incita, naste pareri pro si contra, deci… functioneaza!
A aparut dintr-o necesitate a pietei? Care este cererea pentru produse speciale, de calitate superioara, intr-o piata sufocata de importuri ieftine? La vremea la care s-a nascut ideea era foarte greu sa gasesti pe piata romaneasca produse pentru copii care sa fie de calitate, accesibile ca pret si corecte din punct de vedere estetic. in traducerea noastra, partea estetica pe care o cautam era… simplitatea. Ne-am dorit sa cream haine fara logo-uri, texte absurde inscriptionate, fara adaosuri inutile de accesorii de prost-gust, cum din pacate am tot vazut pe hainele de copii. Am sperat ca parintii vor intelege ca hainele pentru copii trebuie sa fie confortabile, numai din materiale naturale si accesibile ca pret, pentru ca, dupa cum este foarte clar pentru toata lumea, copiii cresc repede, se joaca mult si trebuie sa-si dezvolte personalitatea prin ceea ce fac, nu prin ceea ce scrie pe tricoul lor.
Cine este publicul-tinta? Cum il atrageti in magazine/cum va fidelizati clientii? As spune ca publicul-tinta e reprezentat de parintii moderni si destepti, preocupati de toate nevoile copiilor lor, inclusiv de cele legate de aspectul vestimentar. Nu ne dorim sa transformam copiii in fashion-victims, ci doar sa aiba un bun inceput in dezvoltarea bunului-gust si a ideii de confort. Fidelizarea a intervenit rapid, prin continuitatea standardului de calitate si prin mentinerea preturilor la nivelul decent.
Colaborati cu un designer? Pentru fiecare colectie colaboram cu designeri, dar avem un criteriu atipic: designerul trebuie sa fie si parinte, ca sa inteleaga si mai bine nevoile unui copil.
Cine se ocupa de amenajarea magazinelor? Care este investitia intr-un astfel de spatiu? Avem si aici colaborari permanente cu desineri de interioare, scenografi si stilisti, tocmai pentru a fi siguri ca nu ajungem in situatia dezolanta a multor magazine din Romania, unde vitrinele sau spatiile de expunere arata ca niste bazaruri fara noima. Punem mare pret pe amenajarea aerisita si coerenta a spatiilor de vanzare si am investit sume aproape riscante in deschiderea fiecarui nou magazin. Nu putem vorbi de o investitie intr-un singur spatiu, putem vorbi despre investitii in tot ceea ce inseamna magazinele noastre (peste 1,5 milioane de euro).
Cate colectii scoateti pe an? Care este tema ultimei colectii, de unde se inspira? Am intrat in ritmul international de lucru, venim cu cate o colectie pentru fiecare sezon, peste care adaugam serii limitate, pentru a avea mereu noutati in magazine. Ultima colectie este ca un tablou de primavara, plin de pasteluri si prospetime, de inocenta si energie pozitiva. Iubim in continuare albul, o nonculoare atat de specifica puritatii si inocentei copilariei si indraznim mereu sa propunem nuante atipice de griuri, bejuri si negru, pentru a evita sabloanele roz-bleu.
Ce parere aveti despre piata romaneasca de moda pentru copii, cat este de atractiva? Cred ca e o piata care abia acum se defineste, dupa atatia ani de bajbaiala printre haine de proasta calitate si de prost-gust. Copiii nostri n-au nevoie de strasuri, brizbrizuri si imprimeuri ciudate, ci de haine confortabile pentru joaca, in care ei sa fie vizibili, nu eticheta sau detaliul. Noi optam in continuare pentru simplitate, calitate si linii moderne, adaptate perfect copilariei.
Cum vedeti cresterea brandului? Cate magazine aveti si cate preconizati ca veti mai deschide? Am crescut pas cu pas, asa cum creste un copil. Am ajuns la 10 magazine, deci la un adevarat lant „Picioru’ gras”, si pentru ca porecla nu se mai potriveste „varstei” magazinelor si nici lui Ayan, vom incepe curand redenumirea, utilizand doar numele „Ayan”. Suntem prezenti si online si vom continua sa le facem bucurii parintilor din Romania deschizand si alte magazine.