Vrei să-ți accentuezi forma și volumul bustului cu ajutorul implanturilor mamare? O astfel de intervenție este o schimbare majoră, de aceea trebuie să fii atentă la câteva detalii importante înainte să iei o decizie finală! Iată cinci factori pe care îi vei discuta în detaliu cu medicul estetician, atunci când te programezi pentru o consultație!

1. Volumul implantului

Primul aspect pe care trebuie să-l ai în vedere dacă ai în plan mărirea sânilor cu implanturi mamare este volumul implantului. Acesta se referă la cantitatea de silicon sau de soluție salină pe care implantul o conține și se măsoară în centimetri cubi (cc). De regulă, implanturile au volume cuprinse între 100 cc și 800 cc, dar cele mai populare se încadrează în intervalul de 300-400 cc [1].

Implanturile cu un volum redus oferă o creștere moderată a sânilor, ideală pentru a evidenția un bust mai mic sau pentru a corecta o asimetrie. Cele cu un volum mediu, cuprins, de regulă, între 300 și 450 cc, oferă o creștere semnificativă a bustului și pot fi potrivite pentru a obține un decolteu mai pronunțat sau pentru a reface sânii după o mastectomie. Variantele cu volume mari, de peste 450 cc oferă o creștere dramatică a bustului și sunt potrivite doar pentru anumite anatomii, în funcție de recomandarea medicului [1][2].

2. Diametrul implantului

Diametrul implantului este un alt factor important care influențează aspectul final al sânilor după augmentare. Acest parametru se referă la lățimea implantului și se măsoară în centimetri. În general, diametrul implanturilor mamare variază între 10.5 și 15 cm.

Variantele cu un diametru mai mic (8-10 cm) sunt recomandate pentru femeile cu o bază toracică mai mică, în timp ce implanturile mai late (12-15 cm) pot fi potrivite pentru femeile cu un torace mai mare sau pentru cele care își doresc un decolteu mai amplu. Diametrul este strâns legat de volum, deci este important să ai în vedere ambele aspecte atunci când îți alegi implanturile, desigur, sub îndrumarea medicului tău [2]!

3. Forma și proiecția implantului

Pe lângă volum și diametru, forma și proiecția implantului joacă un rol important în rezultatul final. Implanturile pot fi rotunde sau anatomice (în formă de lacrimă). Cele rotunde oferă un plus de volum într-un mod uniform și sunt ideale pentru a crea un decolteu generos. Variantele anatomice imită mai bine forma naturală a sânului, fiind potrivite pentru femeile care își doresc un aspect natural.

Proiecția implantului se referă la distanța dintre baza implantului și cel mai înalt punct al său. Proiecția poate fi redusă, moderată sau înaltă. Implanturile cu proiecție redusă sunt potrivite pentru femeile cu un piept mai mic sau pentru cele care își doresc un aspect discret, în timp ce variantele cu o proiecție moderată oferă un volum moderat și un decolteu mai pronunțat. Cele cu o proiecție înaltă sunt recomandate doar femeilor care își doresc o creștere dramatică a volumului și un decolteu amplu [3].

4. Materialul din care este realizat implantul

Cele mai comune tipuri de implanturi sunt cele realizate din silicon sau umplute cu soluție salină. Implanturile din silicon oferă o textură plăcută, similară sânului natural, și își mențin forma mult mai bine în timp. Totuși, unele dintre acestea prezintă un risc de rupere sau de contractură capsulară, o cicatrice internă ce se formează în jurul implantului. 

Implanturile cu soluție salină sunt o variantă mai accesibilă și pot fi ajustate ușor prin modificarea volumului soluției saline. Textura lor este însă mai fermă, iar aspectul poate fi perceput ca fiind mai puțin natural [4]. Alegerea materialului potrivit depinde de preferințele tale, de buget și de recomandările personalizate ale medicului chirurg.

5. Textura suprafeței implantului

Există diferite tipuri de texturi ale suprafeței implanturilor, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale. Textura netedă este cea mai naturală la atingere, însă prezintă un risc mai mare de rotație sau deplasare. Suprafața rugoasă, in schimb, are un risc mai mic de mișcare, însă este, de regula, mai groasă și poate fi mai ușor detectabilă la palpare. Cu toate acestea, multe dintre paciente nu observă o diferență semnificativă la atingere [4].

După cum vezi, implanturile mamare au numeroase particularități care pot influența semnificativ rezultatul final pe care îl obții. Doar un specialist cu experiență te poate ghida prin multitudinea de variante disponibile, te poate ajuta să alegi tipul de implant potrivit și te poate informa cu privire la riscurile și beneficiile asociate procedurii. Așadar, programează cu încredere o consultație de specialitate, pune întrebări și ia o decizie conștientă, bazată pe informații complete și recomandări specializate!

Surse de informare:

[1] „Breast Implants: Discover Key Insights about the Cup and Implant Sizes.” Manchester Private Hospital, 11 Apr. 2023, manchesterprivatehospital.uk/blog/breast-implants-understanding-the-cup-and-implant-sizes/. Accesat în data de 27 Mar. 2024.

‌[2] Swanson, Eric. „Underestimating Implant Volumes in Cosmetic Breast Augmentation.” Plastic and Reconstructive Surgery – Global Open, vol. 5, no. 9, 1 Sept. 2017, pp. e1483–e1483, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5640356/, https://doi.org/10.1097/gox.0000000000001483. Accesat în data de 27 Mar. 2024.

‌[3] Wan, Dinah, and Rod J Rohrich. „Making Sense of Implant „Profile” in Breast Augmentation.” Plastic and Reconstructive Surgery – Global Open, vol. 5, no. 5, 1 May 2017, pp. e1343–e1343, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5459648/, https://doi.org/10.1097/gox.0000000000001343. Accesat în data de 27 Mar. 2024.

‌[4] Jones, Jeremy. „Understanding Breast Implant Profile and Projection.” Centre for Surgery, Sept. 2023, centreforsurgery.com/breast-implant-profile-and-projection/. Accesat în data de 27 Mar. 2024.‌

7d8f69f2a70a2ca12fdf96315ed846e5.jpg


Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.
Chirurgie plastica si estetica
Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare
www.cosmedica.ro
https://www.instagram.com/clinica.cosmedica/